La invitatia Standard.ro, şapte nume cu greutate din blogosfera autohtonă dezbat astăzi modalităţile în care se pot face bani din bloguri.
Vali Petcu (alias Zoso), Iulian Comănescu, Cătălin Tolontan, Ioan T. Morar,
Victor Kapra, Paul Găitan (alias Fulgerică) şi Dono vorbesc despre afaceri
pe blog, profit pe timp de criză, comunităţi de cititori şi vise la început
de an.
Dacă americanii se bat pe haine la reduceri, românii se luptă pentru o bucată de carne. Încântaţi de promoţia la cotletele de porc dintr-un supermarket din Braşov, peste 400 de clienţi s-au călcat în picioare. Imaginile au fost trimise de un telespectator Realitatea TV.
Scena a avut loc duminică seară, după ce supermarketul din Braşov a pus la bătaie o promoţie la cotletele de porc. Supermarketul cu pricina are în fiecare seară, timp de o oră, o promoţie la câte un produs.
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a anunţat astăzi lansarea liniei verzi “Ce te doare”, la numărul de telefon 0800.800.885. Acest număr va fi începând de astăzi la dispoziţia atât a pacienţilor, cât şi a medicilor, pentru a semnala diferite nereguli în sistemul sanitar.
“Vrem ca la acest număr de telefon să sune omul care a stat la coadă ore întregi, cel care nu a reuşit să găsească un medic în oraşul său, precum şi medicii care trebuie să lucreze 24 de ore şi apoi încă o zi. Vrem să sune atât pacienţi cât şi medici. Vrem să fie pace, o pace din care ambele categorii să profite”, a declarat Bazac.
Ministrul Sănătăţii a precizat că a jurat, ca medic, să pună interesele pacienţilor dincolo de ale sale. “Ministerul Sănătăţii trebuie să fie unul al oamenilor”, a adăugat Bazac.
Linia telefonică gratuită va fi deservită de o echipă operativă din minister. Aceasta va înregistra apelurile şi va selecta problemele în funcţie de specific, pentru a fi ulterior transmise direcţiilor specializate. Toate apelurile vor fi înregistrate, iar orice formă de abuz, cum ar fi injuriile sau apelurile multiple nejustificate, va fi sesizată autorităţilor competente.